Retrospectiva Noaptea Albă a Galeriilor 2012 - Pădurea de sunete
Anexa MNAC din Calea Moşilor a participat la Noaptea Galeriilor cu trei
expoziţii: Pădurea de sunete, Piggy Bank şi Fotomaratonul. Pădurea de sunete a
fost expoziţia mea preferată.
Pădurea este un spaţiu amenajat într-o cameră cufundată
în beznă şi dotată cu o instalaţie audio inovatoare, capacitatea maximă
recomandată fiind de 10 auditori simultani în mijloc aflandu-se un tub cu fibre
cu lumina fluoroscentă, care au scopul de a lumina foarte puţin camera. Sunt
instalate 4 difuzoare şi cand de la unul, cand de la altul se aud sunete produse cu
ajutorul cimpoiului, solzilor de peşte sau frunza de liliac.
Iniţial cand am intrat în cameră nu m-aş fi gandit că
voi trăi o asemenea senzaţie. Pentru mine părea a fi o muzica salbatică, care
mă ducea cu gandul la alte lumi, alte popoare, poate chiar şi la o junglă . Apoi am început să disting voci de oameni, ma gandeam la
oamenii de demult. Voce de femeia sau de bărbat? Cand am intrat prima oară, eram
singură, pe parcurs au mai venit şi alte personae, aşa că am preferat să nu mă
mişc, deşi se poate cat de cat distinge ceva vizual după acomodare. Şi cum
stăteam şi mă uitam la ei cum se mişcau în jurul luminii slabe date de tubul din
mijloc, ma gandeam ce le transmite lor aceste sunete, la ce ţi duce cu gandul, la
ce fel de poveşti?
Apoi vedeam că unii dintre ei mişcau
din maini, poate şi din picioare. Mă gandeam dacă şi cum aş putea să dansez.
Sunetele au puterea , dacă uneori închidem ochii sau dacă
stăm în intuneric, să ne transmită poveşti. Sunetele înseamnă imagini dacă ne
lăsăm purtaşi de ele. Aceste sunete pe care le ascultam mă uneau cu oamenii pe
care nu i-am cunoscut, dar tot ce a rămas după ce au murit ei, au fost cateva
ganduri, mesaje, poveşti transmise mai departe prin muzica.
Nu ştiu care a fost mesajul artistului, dar ştiu ce a
ajuns la public, adică şi la mine. Cred că nu a fost nici mai mult decat ce a
vrut să transmită, dar nici mai puţin. A fost exact ct trebuia. Muzica este o tradiţie, este modul de comunicare dintre strămoşi şi
noi şi de păstrare a vocilor lor.
Din ce inteleg nu prea ti-a placut expozitia de la Pisica Misto si toata aventura cautarii ei. Personal, in acest quest am avut ocazia sa descoperim o parte a Bucurestiului mai putin cunoscuta oamenilor din Rahova si Braila. Toata acea arhitectura banala de Paris reprodusa intr-un stil pur romanesc, gandul ca oricad poti socializa cu un comunitar in patru labe si cu pierce implantat in ureche, combinata cu senzatiile induse de anumite condimente de Jamaica, au facut dintr-o seara banala de Mai sa fie mai speciala.
RăspundețiȘtergere